Astrology

Ce este spiritualitatea?

Spiritualitatea este un mod de viață care implică să acționezi ținând cont și de aspecte pe care știința actuală nu le poate demonstra. Ea este strâns legată de trezirea sufletului.

Omul spiritual simte că tot ceea ce i se întâmplă are o cauză precisă pe care nu mereu o înțelege, dar știe că rațiunea vieții este evoluția, care poate fi lentă și anevoioasă sau rapidă în funcție de cât de mult aplică cunoașterea de care dispune. De cele mai multe ori alegem să nu ne grăbim.


    Etapele sunt urmatoarele:
  • La început ființa care este pe cale să devină spirituală are dificultăți în a găsi împlinirea. Parcă oricăt ar căuta și ar obține ceea ce își dorește, ceva încă mai lipsește. Se confruntă cu o stare de gol lăuntric. Are impresia că ceva îi scapă. Acel ceva este în culise, printre rânduri, ascuns. De cele mai multe ori simte că are un potențial foarte mare, dar nu reușește să găsească modalitatea de a și-l fructifica. Este clar că domeniul dragostei este cel mai afectat de această diferență între ce ar putea să fie și ce reușește să fie și totodată intuiești că este ceva cu iubirea care eliberează. Apoi urmează domeniul profesional;
  • Un timp trăiește cu acest foc mohnit spunând eternul şi fascinant drum al vieţii, pavat cu capcane, greutăţi, bucurii, zâmbete, succese, eşecuri, singurătate, iubire. Această perioadă este critică. Dacă bunul simț și voința nu sunt suficient de puternice pentru ca omul să facă mult bine, respectiv să muncească, apar inevitabil depresii pe fondul unei stări de nemulțumire cosmică. Cu cât contrastul între potențial și capacitate de realizare este mai mare, cu atât este mai dificil. Într-adevar, în această perioadă ceea ce a funcționat în trecut și care dă rezultate la ceilalți, acum nu mai ajută. Este necesară o schimbare de mentalitate. Această tranziție este asemănătoare crizei prin care trece un adolescent în demersul său spre maturizare. Însă dacă trecerea de la copilărie la maturitate durează câțiva ani, coacerea spirituală durează existențe. Atunci când sufletul este trezit și mintea nu este pe măsură, ființa este bună la inimă, dar este dominată de răutatea din exterior. Popular se spune despre acești oameni că nu au avut noroc. În realitate este vorba de lene, căci în toată creația, fără excepție, nimic nu este întâmplător, ci necesar după hărnicia fiecăruia. Invers, când mintea nu este complementată de bun simț sunt cazurile în care omul își vede de treabă, dar la supărare își iese din minți, face extrem de mult rău în exterior și distruge printr-o acțiune un vis frumos ce avea să devină realitate într-un final. Vedeți în ambele cazuri este vorba de extremism. Ființa se simte între cer și pământ. Nu are de ce să se agațe pentru a se echilibra. Idealul său este sublim, dar nu are simț practic pentru a-l realiza;
  • Atunci când ființa este călită suficient de experiențe dificile, ea începe ușor ușor să-și schimbe moravurile. Caută adevărul, își pune celebrele întrebări cine sunt, de unde vin și încotro mă îndrept. Înțelege că răspunsurile sunt în interiorul ei, nu se mai grăbește să dea vina pe exterior, ci se pune pe treabă pentru a-și realiza idealul. Începe să creadă într-o forță superioară și este dispusă să renunțe la poftele simțurilor și alte tendințe de moment care acum îi apar efemere, pentru a-și juca rolul în viață nu după dorințele proprii, ci după legile Creatorului, legi încă neclare. Această activitate de natura metafizică este nouă pentru ea, dar simte că este adevărata viață.

    Lipsită de experiență, caută îndrumări la clarvăzători, poate fi superstițioasă, dependentă de horoscopul zilei, habotnică, încântată de faptul că priveste ceasul adeseori la ore fixe și deoarece acum știe că nimic nu este întâmplător, mintea sa avidă de semnificații subtile interpretează din imaginație sensuri, fără a studia ciclurile temporale. Neînțelegând legile Divine poate acumula multe informații greșite. La această grupă de oameni au mult succes cei care speculează și le este foarte recomandat să studieze cărți scrise de cei cu anumite realizări pentru a învăța pașii noului dans. În această etapă apar semne, uneori chiar miracole care umplu sufletul de bucurie. Ființa descoperă că într-adevăr dincolo de lumea senzorială este ceva mai mult, este altceva, este ceea ce i-a lipsit din totdeauna, sentiment intim care îi confirmă că este pe calea cea bună și care o impulsionează să continue;

  • După nenumărate experiențe omul nu mai este ușor de păcălit. Acum cunoaște și poate discerne între adevăr și fals.

    Singura problemă rămâne voința și aspirația încă slabe pentru a ajunge într-un timp cât mai scurt să transceandă suferința.

    Precum la început, se poate confrunta cu nemulțumiri de sine când nu aplică ceea ce cunoaște, cedănd uneori ispitei. Totuși stările înalte de conștiință sunt din ce în ce mai dese. El a devenit un exemplu. Oamenii îi pun întrebări și primesc sfaturi înțelepte, dar și impulsionări care pentru o perioadă de timp dau putere celorlalți să le aplice. De acum încolo omul realizează că exteriorul doar îl reflectă și prin urmare se transformă pe el însuși dacă dorește o schimbare în exterior. De acum încolo este între el și EL;

  • Într-un final Omul își recunoaște pe deplin natura Divină. Este liber de dorințe, liber de gânduri, liber de ego, liber de karmă. Corpul lui fizic mai poate genera durere, dar pentru că nu se mai identifică cu el, poate trece cu vederea aceste senzații pământești. Corpurile lui subtile însă au devenit invulnerabile la orice influență negativă, fapt care face ca din punct de vedere psihomental să se bucure de o eternă plăcere a momentului prezent. Identificat permanent cu scânteia Divină ascunsă adânc în inima sa, acum este conștiință și fericire fără formă. El nu renunță la nimic și nu păstrează nimic. La finalul vieții sale pe Pământ părăsește în glorie planul fizic și se întoarce în repaus;
  • Deși nu mai este obligat să se reîncarneze, o poate face din compasiune pentru ceilalți. El își poate asuma o anumită karmă, care este de-a dreptul teribilă dacă alege să vină în mijlocul celor care se opun cu îndârjire lui Dumnezeu, pentru a fi exemplu și pentru a impulsiona pe cei care sunt la răndul lor pe calea către eliberare. Fiind infailibil prin unisonul cu voința Divină, lăuntric rămâne senin în fața oricărei situații de viață, iar viziunea s-a asupra propriei sale existențe de sacrificiu este aceea unui joc pe care știe anticipat că-l va câștiga. Sigur, acestă coborăre a sa are loc numai dacă cei care sunt asupriți de planurile adverse cer ajutorul Divinului și sunt pregătiți să urmeze un maestru spiritual. Altfel rămâne scăldat în beatitudine, dincolo de timp și de spațiu, dincolo de dincolo.

Acesta este jocul și nu putem pune pauză, nu ne putem sustrage. Cel mai bine este să muncim, să fim tari, să lăsăm în urmă ce a fost și să mergem înainte orice s-ar întâmpla.

Sigur că aceste etape nu au granițe bine determinate. Ne manifestăm predominant la nivelul uneia sau putem să fim la trecerea dintre două nivele, resimțind ambele influențe. Putem trăi în momentele de grație Divină stări din etalele mult superioare sau putem să nu ne mai recunoaștem în mizeria în care am ajuns din cauza alegerilor greșite. Cu cât elementul eter este mai prezent în structura noastră, cu atât cunoaștem mai bine iadul și raiul chiar aici pe Pământ.