Astrology

Ce este astrologia antropică?

Este astrologia către care se îndreaptă omenirea în căutarea adevărului. Este cea pe care o practic cu drag și o promovez voios pentru a pune sufletul omului mai presus de teorie. De fapt această formă de astrologie există de multi ani, dar nu avea un nume care să o exprime.

Pentru început să definim niște termeni.

Antropologia este știința care se ocupă cu studiul originii, evoluției și variabilității biologice a omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale. Acest domeniu a aparut datorită necesității de a distinge ființa umană de restul ființelor de pe planetă deoarece ea este înzestrată cu conștiință, fapt pentru care condiția umană devine deosebit de complexă în comparatie cu lumea animală sau vegetală de exemplu. Din acest punct de vedere chiar are o pozitie centrală.


Principiul antropic urmărește să răspundă la întrebarea de ce universul este așa cum este (adică excelent ajustat pentru nevoile noastre), având în vedere că posibilitățile lui de a fi sunt nenumărate. Răspunsul oferit este următorul: dacă universul ar fi fost altfel, atunci existența noastră aici și acum ar fi fost imposibilă. Deci existența noastră este luată drept condiție a sa. Și este bine să înțelegeți că într-adevăr numărul de variante în care universul poate fi este atât de mare, iar zona și perioada în care poate exista viața așa cum o știm noi este atât de mică, încât versiunea în care universul a luat valorile prezente la întâmplare este numită în comunitatea științifică universul absurd. Mai sunt și alte variante, unele cu valențe spirituale și le puteți lectura în articolul despre principiul antropic.


În astrologia veche se studiază poziția și mișcarea aștrilor, a constelațiilor sau a unor fenomene cerești pentru a înțelege natura umană pornind de la premisa că astrele ne influențează.


Astrologia antropică este arta de a înțelege natura umană pornind de la natura sufletului și ambianță care de fapt nu influențează omul, ci îl găzduiește pentru ca el să se simtă ca acasă. Rațiunea pentru care această artă funcționează este următoarea: având în vedere că viața a apărut aici pe Pământ și chiar omenirea este în expansiune, înseamnă că universul este după chipul și asemănarea noastră și îl putem studia pentru a ne cunoaște pe noi înșine. Vedeți de fapt la bază este legea corespondenței între om și natură, între interior și exterior.

Revoluția astrologică

Să revenim acum la astrologia clasică care afirmă că astrele înclină. Această credință este incompatibilă cu principiul antropic deoarece aceasta ar însemna că natura influențează spiritul. Ori principiul antropic afirmă că universul nu determină natura umană,ci ia forma necesară naturii umane. Universul se mulează după natura noastră. Universul este pentru noi. Ființa umană este cauza. Știți că atunci când este necesară o funcție, în timp apare organul și întrucât nu ne putem imagina existența umanității fără un univers, dar un univers fără umanitate da, rezultă că umanitatea este funcția, iar natura se dezvoltă în conformitate cu intenția noastră ca organ pentru a ne putea manifesta. În ultimă instanță noi suntem pură conștiință, adică existăm dinaintea materiei și dincolo de ea și de asemenea știm că natura nu face nimic la întâmplare, ci crează, menține și distruge doar ceea ce este necesar sau altfel spus toate efectele au cauze. Acesta este valabil în ambianța planetei Pământ, dar cum poate omenirea fi cauza efectelor din sistemul solar? Sigur că răspunsul la această întrebare nu are valoare științifică, dar el este schițat în articolul despre principiul antropic.. Cum a ajuns universul să ne fie consacrat nu se poate explica încă precis. Principiul antropic doar observă o sincronicitate zdrobitoare între noi și univers sau o selecție naturală în relația noastră cu multiversul. Astfel, astrologia antropică susține varianta universului creat de conștiință și aduce tribut naturii umane, oferindu-i locul central.

Modelul astrologic clasic al forței necunoscute care acționează din partea astrelor către noi este vechi, de pe timpul când un balaur mânca Soarele și trebuiau realizate rituri pentru că eclipsele erau un semn rău sau trăznetul era considerat o manifestare paranormală a mâniei unui zeu și alte fenomene naturale prin care fiecare își primea prin acele evenimente de forță majoră ceea ce merita. În zilele noastre oamenii de știință pot explica aceste fenomene naturale, pot reproduce sau chiar produc unele dintre ele cu ajutorul tehnologiei (în scopuri prea des negative) și va continua să devanseze credința într-o forță care coordonează universul fără a se supune legilor fizicii. Sigur că legea cauzei și a efectului rămâne intactă. Evenimentele în continuare au loc pentru că sunt necesare, dar ele nu depind de influența unei planete sau altă conștiință care să judece, să ia decizii și să exercite forță, ci totul se petrece automat.

Dacă am spune într-o zi că dispozitivul de pe care citim aceste rânduri funcționează datorită influenței lui Uranus și nu este un efect natural și foarte complex al electricității? Ar fi absurd nu? Totuși există chiar și astrologi care neputând înțelege ce se petrece de fapt sau urmărind să-și protejeze meseria, încă susțin varianta clasică, din care prin extenso se înțelege că da, Uranus influențează dispozitivul de pe care citești aceste rânduri și-l determină să funcționeze, iar atunci când aparatul dă o eroare sau se strică și astrele nu sunt în acord cu acest eveniment, înseamnă că ele au influențat buna lui funcționare, dar vezi Doamne nu au mai reușit să determine pentru că s-a ars un condensator. Iar dacă există acord atunci înseamnă că planeta Marte a determinat arderea acelui condensator.

Astrologia antropică se focalizează asupra sufletului omului. Tu ești creatorul, tu esti susținătorul și tu ești distrugătorul, în primul rând al tău însuți sau a ta însăți și apoi al sau a ceilalți, iar universul îți răspunde mereu cu DA. Astfel fiecare dintre noi existăm într-o sui-generis sferă în care ne zidim lumea prin propriul nostru comportament. Sigur că în afara noastră universul este neutru, armonios, complet și perfect. Este sfera noastră de forță cea care modelează permanent natura, proces prin care de fapt fiecare își construiește un destin.

Ce înseamnă practic astrologia antropică?

Consultația astrologică devine mult mai bogată. Recunoscând ipostaza de creator a sufletului uman, astrologul acum realist și sincer observă relativitatea astrologiei și consideră mai mult ceea ce a reușit să creeze clientul său. Oricum astrologia are o valoare mică fără cunoștințe din alte domenii, în special psihologie, iar acum impulsul de a cunoaște natura umană mai mult decât cea astrologică se amplifică. Sunt o mulțime de științe care ne ajută să înțelegem oamenii. Recomand Ayurveda, știința vieții din India. Astfel omul poate fi înțeles mai bine studiind-l pe el în locul influențelor planetelor. Asta nu înseamnă că ne îndepărtăm și eventual chiar renunțăm la astrologie. Astrologia este și rămâne elementul de pornire. Planetele, asteriozii, casele, unghiurile... sunt elemente astrologice, dar interpretarea lor nu mai este astrologie, ci psihologie, cunoașterea elementelor clasice... , iar astrologia nu le-a inventat ci le-a importat. Și dacă a facut-o o dată, o va face de mai multe ori. De exemplu considerarea celui de-al cincilea element care există în om, etherul, îmbogățește astrologia și chiar ajută foarte mult la interpretarea astrogramelor sufletelor bătrâne.

Asumarea consecințelor acțiunilor noastre este esențială și acum nu ne mai putem eschiva dând vina pe o planetă. Lipsa asumării este o problemă în astrologia clasică pe care religia nu a trecuto cu vederea.

O altă consecință este amplificarea hrănirii energetice. Într-o consultație tradițională clientul se poate simți la cheremul astrelor unde astrologul pune diagnostic și își focalizează atenția asupra astrologiei, deci energia se va duce acolo. În cadrul unei consultații astrologice antropice, atenția astrologul fiind asupra sufletului clientului, îl încarcă pe el energetic, iar această deschidere și fuziune dă întâlnirilor cu astrologul scânteia aceea magică care împlinește profund.

Omul care nu are sufletul trezit este bine să rămână în varianta clasică pentru că energia care i-o dăruiți va fi preluată de egoul său și îi va amplifica orgoliul, acești oameni fiind oricum fuduli și fac ce vor. Ei gândesc antropic de la sine, dar axul lor nu este sufletul ci egoul, ceea ce nu-i bine, iar astrologul ar pune caz pe foc subliniindu-le libertatea. Însă ei nu prea cred în astrologie așadar nici nu vă vor întreba.